paternautul

Un blogger în căutarea lui Dumnezeu

Archive for the tag “mass-media”

Media – oglinda demonilor noștri

Mass-media au devenit un lucru atât de important în viețile noastre încât ne influențează până și cele mai profunde și, teoretic, cele mai personale aspecte. Ele ne spun la ce să visăm, cum să visăm, ce să credem și față de ce să fim neîncrezători.
Totuși, am impresia că cel mai inteligent comportament este să înțelegem că mass-media nu sunt altceva decât o oglindă a noastră. Adică, exact invers ca în ideea de mai sus. Direcția puterii nu mai vine dinspre emițătorii mediatici către creierele noastre, ci pleacă de la noi pentru a se obiectiva în produsele culturii de masă.
Practic, noi suntem creatorii media, ele nu sunt decât opera noastră realizată prin intermediul celorlalți. A unor persoane mult mai puternice decât noi înșine tocmai pentru că noi le permitem, le dăm această putere voluntar, sau și-o iau ei prin intermediul cunoașterii.
Asumându-ne plenar situația de creatori, putem adopta mai multe strategii, combinat sau individual.
1. Reducerea cantității. Pur si simplu, a consuma cât mai puțin media de masă și a ne reaminti că realitatea care contează pentru noi este cea umană și socială din jurul nostru, nu cea prezentată la televizor sau la radio.
2. Contracarare. Fie prin consum inteligent, respectiv compararea între diferitele știri/produse mediatice, fie prin analiza/coroborarea/critica a ceea ce ni se oferă.
3. Introspecție. Să vedem ce bază, ce coloană a cincea, ce trădători sunt în mintea, inimile noastre, sau chiar în relațiile noastre sociale, care îi motivează pe creatorii de produse media să investească în fabricarea acestor vise lucide, și, în urma scoaterii la iveală a propriilor slăbiciuni, să avem o atitudine pozitivă.
4. Să ne amintim de învățătura creștină, prin care Dumnezeu acționează prin oameni. Afectele noastre pot să ne ducă să folosim spre bine media, dacă cultivăm acele produse mediatice pozitive, sau spre rău. Iar produsele mediatice pozitive nu sunt neapărat cele religioase, așa cum cele negative nu sunt neapărat cele comerciale.

Anunțuri

Post Navigation