Între sacru şi profan

Paştile au rămas o sărbătoare religioase profundă, chiar mistică s-ar putea spune. Spre deosebire de Crăciun care, din cauză că este asociat cu un eveniment cu o semnificaţie universală, uşor de înţeles şi de acceptat în plan lumesc – Naşterea, Paştile presupune o înţelegere metanoică, cu semn schimbat, a scopului vieţii.
Chiar dacă finalul Patimilor este Învierea, totuşi nu trebuie omisă săptămâna Patimilor, care este o perioadă de renunţare. Omul muncii capitaliste, disperat de problemele cotidiene rezultate din sărăcie, caută doar un energizant care să îi permită, începând din marţea următoare, să poată fi un angajat mai bun, pentru a evita, Doamne fereşte, să fie dat afară. ”Vezi şi tu cât de greu este fără serviciu”!!
În capitalismul idiot de la noi din ţară, rămas la concepţii din perioada de glorie a maşinilor şi de excedent uman, consideră omul ca o simplă rotiţă, un mic angrenaj într-unul mai mare. Angrenajul mic se poate strica şi înlocui, aşa cum se înlocuiesc piesele la o maşină: pompa de apă, bateria sau farurile. Însă, angrenajul cel mare, ordinea socială, rămâne. Iar, pentru mulţi, începe din ce în ce mai mult să fie considerată veşnică. Oamenii au început să confunde o realitate socială post-comunistă nu doar cu ceea ce ar trebui şi ar putea să fie o societate românească, ci, mai mult, cu singura ordine posibilă în care vieţilor lor de viermi pot să se împlinească.
De aceea, sărbătorile în regim profan presupun încărcărea maşinii umane. O alimentăm cu puţină benzină, îi facem o revizie, eventual o lăsăm puţin să se odihnească şi … Gata! Este bună de exploatat în continuare! Bravo, lupta cu grijile şi cu economiile continua! Politicienii vor avea ce fura, şefii vor avea ce exploata, patronii se vor îmbogăţi mai mult, iar săracul om ar putea chiar să creadă că este bine, că este fericit căci, iată!, are un loc de muncă unde este apreciat. Iar smartphone-ul ăla nou arată aşa de bine…. spune şi tu!
Pe de altă parte, aş putea uşor spune că trebuie să ne eliberăm de patimile lumeşti, să ne ridicăm sufletele la Dumnezeu şi alte ritmuri repetitive scoase din lemnul discursului bisericesc. Probabil ei cred în ele, şi, de ce nu, probabil experienţa de viaţă le confirmă. Sau poate doar doresc să transmită un mesaj.

Însă, pe de altă parte, ştim că actuala ordine de lucruri este necesară. Ea nu poate fi schimbată. Şi mai ştim că schimbarea trebuie să vină din interior. Dar, aşa cum se spunea la Teleenciclopedia, despre toate acestea în episodul următor.

Cazul Tanacu II

Spovedanie la Tanacu, o carte despre care am mai scris, este în același timp și o reflectare a problemelor monahismului ortodox confruntat cu o dublă provocare: pe de o parte, intrarea masivă, din felurite motive mai mult sau mai puțin spirituale, cu o pregătire uneori îndoielnică, iar pe de altă parte, o anumită reticență din partea unei însemnate părți a ierarhiei față de monahismul tradițional.

Merită observată situația de după 2000, când se constată o scădere dramatică în ceea ce privește tinerii călugări (numărul călugărițelor fiind mult mai mare), ceea ce ar trebui să ridice semne de întrebare pentru prezentul bisericii, dar mai ales pentru viitorul ei, având în vedere importanța monahismului pentru trăirea și propovăduirea ortodoxe.

O carte frumoasă despre Dumnezeu

În cartea Cea mai frumoasă istorie a lui Dumnezeu, se exprimă o idee pe care, personal, o consider necesară timpurilor noastre, anume că Revelația este mai mult sau mai puțin continuă, că ea nu se limitează la necontenita ancorare în tradiții, în trecutul mai mult sau mai puțin idealizat, ori în legătura reconfortantă cu strămoșii.

Dimpotrivă, legătura cu Dumnezeu cere lupta permanentă, cere fervoare în a întreba Cartea despre sensurile pe care le poate oferi Dumnezeu oamenilor în contemporaneitate, ca în iudaism, sau, meditația necontenită asupra Tainei Întrupării.

Image via Wikipedia

Slujbele ortodoxe – între Bizanț și modernitate

La o slujbă ortodoxă, oamenii stau în picioare, îngrămădiți. Este acest aspect specific?

O radiografie plină de umanism

Romanul jurnalistic Cartea Judecătorilor. Cazul Tanacu este mai mult decât o prezentare rece şi lucidă a complicatului caz în care un preot-călugăr şi  patru măicuţe ale unei mănăstiri vasluiene provoacă moartea surorii Irina. Este o explorare a Ortodoxiei româneşti contemporane, cu tare venind din comunism şi de după Revoluţie, cu influenţe nocive de la o lume politică încă strâmbă, dar în acelaşi timp cu străluminări inspirate, cu duhovnici iscusiți şi încercaţi.

Steve Jobs și talantul său

Una dintre temele cele mai discutate în aceste zile este decesul lui Steve Jobs. Ca și cum lumea ar fi cu totul alta în urma lui (sau poate fanii gadgeturilor de la Apple pot să mă contrazică), fostul întreprinzător este promovat ca un vizionar, ca un fel de geniu al lumii noastre.

Nu știu dacă este sau nu așa, probabil că a schimbat ceva în felul în care trăim și cu siguranță în felul în care se fac afacerile în high-tech. Însă, ceea ce cred că este cel mai important este mesajul pe care acest om trecut la cele veșnice ni-l lasă: să regăsim liniile în care se regăsesc toate punctele vieții noastre care, la prima vedere, par rătăcite, dar pe care, ulterior, dacă suntem consecvenți cu noi înșine și cu talantul pe care îl avem de la Divinitate, poate să fie strâns în linii convergente.

inceput

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-mă pe mine, păcătosul!